Tema articolului a venit în timp ce citeam cartea lui Brene Brown – Curajul de a fi vulnerabil, carte în care descrie până la urmă curajul de A FI cu adevărat TU, în societatea actuală în care perfecțiunea pare a ne defini fiecare gest.
Am vrut să vorbesc despre vulnerabilitate și din încercarea de a demonta mitul conform căruia ea reprezintă un semn de slăbiciune. Cercetările autoarei arătând clar că dispoziția de a fi vulnerabil este cea mai importantă valoare pe care o au în comun toți oamenii care își trăiesc viața din plin.
Vulnerabilitatea este descrisă în această carte ca însăși centrul, inima celor mai importante experiențe umane.
Dar să pornim cu începutul, pe drumul vulnerabilității și să descriem puțin acest sentiment.
În descrierea vulnerabilității, am pornit de la a defini ceea ce nu este pentru că am considerat a fi mai adecvat și mai ușor de digerat. Vulnerabilitatea nu este slăbiciune, o indispoziție trecătoare sau ceva fără de care ne putem descurca și nu este o alegere. Ea este privită de cele mai multe ori ca o aberație, o anomalie cumva care trebuie eliminată din experiențele noastre cotidiene
Este foarte des întâlnit în cultura noastră, sensul dat vulnerabilității – fie că este fizică, emoțională sau existențială – de a fi echivalentă cu ceva rușinos, cu o slăbiciune respingătoare care fie trebuie păstrată ascunsă fie trebuie să evadezi din ea sau să o contraataci printr-o formă de agresivitate reactivă sau distrugere.
Suferința, rana, moartea, pierderea sunt parte din experiențele noaste ca oameni și ne definesc existența. A fi om înseamnă a fi extrem de vulnerabil.
Să fugi de vulnerabilitate este ca și cum ai încerca să fugi de natura ta umană, de esența ta ca om iar a încerca să fii invulnerabil este o încercare în zadar de a fi ceva ce nu ești și de a construi ziduri împrejurul tău, închizându-ți astfel înțelegerea față de tine însuți și durerea ta și față de alți oameni și durerea lor.
Ca să fim, nu doar ca să cunoaștem, trebuie să ne manifestăm, să-i facem pe ceilalți să ne vadă și să îi lăsăm să ne vadă iar pentru asta, trebuie să avem un curaj fără limite în a ne arăta vulnerabili.
Însă cât de vulnerabili ar trebui să ne lăsăm să fim?
În momentul în care o situație ne face să ne simțim vulnerabili, prima noastră reacție este aceea de a face tot posibilul să scăpăm de ea.
La urma urmei impulsul de a îndepărta cu orice preț, ceva ce ne amenință sentimentul de siguranță, este un impuls natural și inerent al instinctelor noastre de supraviețuire.
Întrebarea finală este, care este consecința faptului că tu alegi să nu te confrunți cu ceea ce ai interpretat ca fiind periculos?
Dacă evitarea va rămâne răspunsul tău de fiecare dată când te confrunți cu o situație care te face să te simți inconfortabil, atunci este puțin probabil să te apropii vreodată de atingerea propriului potențial sau să ajungi să fii cea mai bună versiune a ta.
În astfel de situații intreabă-te dacă această nevoie a ta strigentă de a te proteja îți este folositoare. Și cum faci asta? Răspunzându-ți la aceste două întrebări de mai jos:
- Este frica și reticența mea în a mă confrunta cu situațiile dificile, înrădăcinată în experiențe vechi și neactualizate care au provocat atunci anxietate la care încă sunt vulnerabil?
- Spre deosebire de situațiile trecute, unde m-am simțit obligat să mă retrag din cauza sentimentelor de vulnerabilitate, este posibil, ca de atunci și până acum, să fi dezvoltat calitățile care îmi lipseau atunci, pentru a trece peste aceste sentimente? Este posibil ca acum să am mai multe resurse precum: o înțelegere intelectuală mai bună a diferitelor situații, o asertivitate mai mare, o stimă de sine mai bună și o reziliență crescută?
Dacă experiențe negative din trecut te fac să reacționezi exagerat la evenimente (aparent similare) din prezent, este esențial să îți verifici realitatea actuală, să vezi ce este logic și ce este o reminiscență a ceea ce ți s-a întâmplat în trecut sau despre ce ai fost avertizat că se va întâmpla.
Dacă vei evita să te uiți în trecut și să te confrunți cu acele sentimente de atunci, riști să rămai blocat în tipare comportamentale și emoționale care te deficitează, sporindu-ți astfel anxietatea și vulnerabilitatea.
Una este să te simți vulnerabil și cu totul altceva este să te lași vulnerabil. Ultima indicând atât recunoașterea cât și acceptarea faptului că, într-un fel sau altul, suntem oameni și implicit suntem vulnerabili.
Și un lucru și mai important, deși paradoxal, a fi cu vulnerabilitatea noastră (versus a încerca printr-o anxietate continuă de a fugi de ea) este calea de a o depăși, de a continua cu planurile, dorințele și obiectivele tale personale.
Închei cu o afirmatie a lui Brene Brown, care cred eu că sintetizează morala acestui articol sau cu ce aș vrea eu să rămâneți după lecturarea lui, care zice așa:
Da, sunt imperfect și vulnerabil și uneori mă tem, dar asta nu schimbă cu nimic adevărul faptului că sunt, de asemenea, curajos și demn să fiu iubit și acceptat de ceilalți,
Las aici si linkul către conferința TEDx „The power of vulnerability” a autoarei .
Conferința a adunat milioane de vizualizări și explică într-un mod autentic, rezultatele cercetărilor ei de peste 10 ani.
În încheiere aș vrea să nu privim vulnerabilitatea doar ca o cunoaștere atât a victoriei cât și a înfrângerii, ci și ca o înțelegere a faptului că ambele sunt necesare și că implicarea cu toată ființa noastră în ceea ce facem, este răspunsul la vulnerabilitate.
