Cu toții am trecut prin momente în care am simțit că a greși este ceva de nepermis și că a te arăta așa cum ești nu va face decât să atragă dezamăgirea și critica celorlalți.
Perfecționismul nu este decât o atitudine defensivă, un zid de câteva tone pe care îl ridicăm în jurul nostru, crezând că ne va proteja. Însă ceea ce omitem să luăm în calcul este faptul că acest zid nu face decât să îi împiedice pe ceilalți să ne vadă așa cum suntem cu adevărat, așa cum vrem să fim văzuți și cunoscuți.
Perfecționismul nu înseamnă auto-perfecționare sau progres. El este o încercare de a obține aprobarea celorlalți și atâta timp cât părerea celorlalți va dicta direcția, motivația de a face lucrurile cât mai bine nu este una sănătoasă, ci mai degrabă una bazată pe aparență și nu pe esență.
Cercetările ultimilor ani au arătat clar că perfecționismul corelează cu depresia, anxietatea, teama de a încerca lucruri noi și cu oportunități ratate. De aici putem trage concluzia că a face lucrurile perfect nu este cheia succesului, ba din contră, îl putem defini ca o piedică în calea reușitei personale.
Cu toții cunoaștem din propria experiență sau măcar din auzite, persoane care nu au încercat niciodată să facă ceea ce și-au dorit sau au amânat la nesfârșit acest lucru, pentru că nu erau lucrurile așezate perfect, pentru că nu aveau îndeajuns de multe cunoștințe sau pentru că le era frică să se expună.
Perfecționismul afectează modul în care o persoană simte, gândește, se comportă și poate fi rezumat astfel: “Dacă arăt și fac totul perfect, pot evita sau minimiza suferința pe care mi-o provoacă rușinea și judecata celorlalți “.
Exemple de sentimente care însoțesc perfecționismul:
Anxietate, depresie, frustrare sau chiar supărare, în special în situațiile de auto-critică pentru lucruri care nu au fost făcute îndeajuns de bine sau repede, deși persoana a depus destul de mult timp și efort pentru îndeplinirea sarcinilor.
Exemple de gândire perfecționistă:
Gândire de tipul alb sau negru – “ Orice nu este perfect, este un eșec. “ sau “ Dacă am nevoie de ajutorul celorlalți atunci sunt slab. “
Gândire catastrofică – “ Dacă greșesc în fața colegilor mei, nu voi putea suporta umilința“ sau “ Nu pot să suport să fie cineva supărat pe mine. “
Subestimare probabilităților – “ Chiar dacă am depus efort la întocmirea acestei lucrări știu că nu va fi apreciată. “ sau “ Șeful meu va crede că sunt un leneș dacă îmi iau câteva zile de concediu. “
Afirmații cu trebuie – “ Nu trebuie să arăt nervos sau anxios. “ sau “ Trebuie să prevăd problemele înainte ca acestea să apară. “
Exemple de comportamente perfecționiste:
Procastinare cronică, dificultăți în îndeplinirea sarcinilor sau abandonarea lor cu ușurință.
Foarte prudent și atent la detalii în îndeplinirea sarcinilor (ex: petrece 3 ore la o sarcină care în mod normal durează 20 de minute să fie îndeplinită)
Verifică excesiv ( ex: petrece 30 de minute în plus doar să verifice dacă emailul pe care vrea să îl trimită are sau nu greșeli de ortografie)
Încearcă constant să îmbunătățească lucrurile prin refacerea lor (ex: rescrierea unui document de mai multe ori pentru a-l face perfect)
O soluție împotriva perfecționismului este îmbrățișarea propriilor imperfecțiuni.
Cel mai probabil știi și tu că nu există om care să nu se zbată să-și ascundă defectele, să-și cosmetizeze puțin imaginea sau să nu își dorească să iasă învingător din competiția cu ceilalți și cu toate acestea îți stabilești niște obiective nerealiste și te critici atunci când nu ajungi la ele sau nu le îndeplinești perfect.
Până nu vei accepta faptul că vei greși de nenumărate ori și că asta nu te face un om mai puțin valoros, până nu îți vei vorbi cu blândețea cu care îi vorbești unui prieten bun și până nu vei fi mai întelegător cu tine, drumul spre autoactualizare îți va parea dificil și anevoios.
Doar atunci când vei face liniște în interior și vei trece de la întrebarea: “Ce cred alții despre mine?” la afirmația “Eu însumi îmi sunt de ajuns” vei ști că ți-ai dezvoltat reziliența în fața rușinii, ai îmbrățisat natura ta umană care este departe de a fi perfectă și ai găsit compasiunea față de tine.
În concluzie, perfecționismul este ceva epuizant deoarece este un efort care niciodată nu atinge scopul final. Ba mai mult, în drumul său erodează persoana și creează dependență.
Îndrăznește în fiecare zi să îți arăți din imperfecțiunile care te fac uman și îmbrățisează-ți vulnerabilitatea și rușinea resimțite în timp ce faci asta. Doar așa vei dezvolta reziliență în fața acestor sentimente neplăcute, reziliență care te va ajuta să mai spargi din zidurile de beton ale perfecționismului.
Curaj dragă om!