Știu, această noțiune este puțin ambiguă iar termenul rar folosit. La prima vedere te vei duce rapid cu gândul la mentaliști sau poate chiar la cititul gândurilor.
Află așadar că mentalizarea nu are nimic de-a face cu acestea ci mai degrabă cu abilitatea noastră de a ne percepe mai bine propria stare mentală și pe cea a celor din jurul nostru.
Și cu cât devenim mai buni la mentalizare, cu atât devenim mai buni la a avea un sentiment pozitiv de sine, relații mai bune și o mai mare reziliență atunci când ne confruntăm cu situații dificile de viață.
Ce e de fapt mentalizarea?
Ea este de fapt capacitatea de a înțelege propriul comportament și pe al celorlalți în termeni de gânduri, emoții, intenții, dorințe și credințe.
Atunci când mentalizăm suntem capabili să ne vedem pe noi dintr-o perspectivă exterioară sau din poziția de martor – așa cum ne văd ceilalți – și să îi vedem pe ceilalți dintr-o perspectivă interioară, cu un simț a ceea ce îi motivează pe aceștia.
Mentalizarea este imaginativă deoarece vom fi nevoiți să ne imaginăm ce ar putea ceilalți să simtă sau să gândească. O astfel de activitate imaginativă ne ajută și pe noi înșine să ne înțelegem mai bine, mai ales când vine vorba de modificări afective.
Abilități îmbunătățite de mentalizare
- O mai bună înțelegere a ta ca persoană, ceea ce îți va permite să dai sens situațiilor dificile
- O abilitate mai mare de a empatiza, de a vedea atât perspectiva noastră cât și a celeilalte persoane
- Compasiune pentru tine și pentru ceilalți
- Abilitatea de a te simți conectat și de a da și primi ajutor
- Abilitatea pentru flexibilitate și umor
- Clarificarea neînțelegerilor la nivel de comunicare
- Să comunici eficient gândurile, dorințele și sentimentele tale – o expresie emoțională deschisă
- Să menții sub control emoțiile pe durata unor evenimente dificile
- Să ajuți și alți oameni să se regleze emoțional pe durata unor evenimente dificile
Mentalizarea este un proces crucial pentru sănătatea noastră mintală și nu numai.
În primul rând aceasta este baza conștiinței de sine și a simțului identității. Atunci când mentalizăm avem un sentiment că deținem controlul asupra propriului nostru comportament și că îl putem influența.
În al doilea rând, mentalizarea stă la baza relațiilor semnificative și de durată. Atunci când mentalizăm spontan putem empatiza – ne punem în papucii celuilalt – și privim lucrurile din punctul de vedere al acelei persoane. Această empatizare intuitivă stând la baza relațiilor sănătoase și interacțiunilor umane obișnuite.
Nu în ultimul rând, mentalizarea ne ajută să ne dezvoltăm un sentiment de sine care să includă coerență, continuitate și responsabilitate pentru alegerile și comportamentul nostru.
Tot ea ne permite să avem relații de durată și de reciprocitate.
Nu uitați ca mentalizarea este o abilitate care se îmbunătățește o dată cu exercițiul. Puteți astfel învăța să mentalizați mai des, mai explicit și să reveniți mai repede la această stare.
Cu cât vei continua să te dedici conștient mentalizării cu atât vei observa că te vei simți mai împăcat cu tine însuți și mai fericit în relațiile tale.